Actualizat la: 03/02/2023
Scurt ghid campanii Google Remarketing
Voi încerca în acest articol să sintetizez mai multe informații despre Google Ads Remarketing, modul în care funcționează, cum se diferențiază de Retargeting, care sunt costurile și cum setezi prima ta campanie de acest tip.
Google Ads remarketing îți permite să restabilești legătura cu utilizatorii din trecut ai site-ului tău, care nu au convertit în prima fază. Așadar, pentru a profita de interesul lor, îi poți targeta cu reclame pentru, a le reaminti de brand-ul tău și a le oferi un motiv suplimentar pentru a face o comandă. Acest motiv poate fi o reducere suplimentară, un mic produs cadou, etc.
Campaniile de remarketing eficient configurate obțin unele dintre cele mai bune rezultate din punctul de vedere al metricilor de performanță din Google Ads. În general, au un CTR și o rată de conversie mult mai ridicate față de campaniile convenționale. Mai presus de toate, acest lucru se datorează faptului că audiențele de remarketing au arătat deja un interes față de produsele sau serviciile tale.
Ce este Google Ads remarketing?
Google Ads remarketing este o colecție de strategii prin poți să ajungi la oamenii care ți-au vizitat website-ul în trecut. Ideea de bază este că ai posibilitatea să targetezi acești vizitatori cu reclame relevante bazate pe modul în care aceștia au interacționat cu site-ul, în trecut. De asemenea, acest tip de campanie îți permite să creionezi mai specific interesele lor. Procedând astfel, îți sporești șansele de a obține un număr mai mare de conversii.
Cum descrie Google funcționalitățile de remarketing?
„Remarketing-ul reprezintă modalitatea de a te conecta cu oamenii care au interacționat în trecut cu website-ul sau cu aplicația ta de mobil. Îți permite să îți poziționezi strategic reclamele în fața audiențelor care caută informații pe Google sau pe site-urile partenere. Prin urmare, te ajută să îți sporești brand awareness-ul.”
În cele mai multe cazuri, remarketing-ul implică utilizarea reclamelor de tip display. Ce înseamnă acest lucru? Utilizatorii vor vizualiza formate de reclame pe site-uri partenere Google sau în aplicații mobile. De-a lungul anilor, Google a modernizat și a îmbunătățit metodele de remarketing pe care le poți folosi în Google Ads.
Haideți să parcurgem împreună tipurile de remarketing pe care le putem utiliza:
- Standard remarketing: reclame orientate spre foști vizitatori ai site-ului, afișate în rețeaua de Display.
- Dynamic remarketing: reclame pentru produse și servicii cu care utilizatorii au interacționat. Nu este necesar ca aceste campanii să fie create manual.
- „Remarketing lists for search ads (RLSA)”: reclame de tip search, orientate spre vizitatori din trecut ai site-ului, afișate în rețeaua Google.
- Video remarketing (YouTube): reclame destinate utilizatorilor care au interacționat cu video-urile și canalul tău de YouTube, afișate în YouTube-ul, în rețeaua de Display, ori pe alte website-uri și aplicații.
- Customer list & Customer Match Remarketing: apar la clienții existenți și la persoane cu similarități în comportamentul online. Campanii desfășurate în rețelele de Search, Shopping, Gmail, YouTube și Display.
Detalierea categoriilor
Standard remarketing în Google Ads este o metodă de retargetare tradițională în care reclamele sunt orientate spre foști vizitatori ai site-ului, în rețeaua de Display. Însă, ideea este că tu trebuie să creezi manual toate acele reclame! Acest lucru poate fi obositor dacă ai multe produse și servicii pentru care îți dorești să creezi campanii.
Dynamic remarketing rezolvă problema de mai sus automat, prin crearea reclamelor bazate pe paginile pe care vizitatorii le-au accesat, incluzând pagini specifice. Această funcționalitate creează reclamele automat, include imagini pentru produse, când acest pas este relevant, salvând astfel timp prețios.
„Remarketing lists for search ads (RLSA)” – mai precis, liste de remarketing pentru reclame în rețeaua de search. Această opțiune îți permite să targetezi, vizitatorii din trecut, prin intermediul campaniilor de Google Search, în timp ce aceștia se informează despre produse similare cu produsul tău.
„Customer list & Customer Match Remarketing” (Listele cu clienți pentru remarketing) – te ajută să ajungi la oamenii care au cumpărat de la tine și să îi încurajezi să revină în site pentru o nouă conversie. Cum se întâmplă acest lucru? Prin intermediul reclamelor targetate pe rețeaua de Search, Shopping, Gmail, YouTube și Display. Poți să folosești și „customer match”, ca să targetezi utilizatorii care sunt similari cu clienții tăi, chiar dacă aceștia nu au cumpărat de la tine niciodată.
Folosește toate aceste funcționalități împreună și vei avea un set de instrumente pentru remarketing foarte puternic la îndemână.
Care este diferența dintre remarketing și retargeting?
Vei auzi foarte des de termeni „remarketing” și „retargeting” sub formă interșanjabilă în discuții purtate de oamenii de marketing. Însă, cei doi termeni reprezintă două strategii diferite. Diferența dintre cele două noțiuni s-a diminuat în ultimii ani, însă este relevant să înțelegi cum se diferențiază aceste noțiuni, pentru a le aplica mai eficient.
Dacă îți dorești o explicație succintă ale celor două concepte, mai jos regăsești două scurte descrieri:
Retargeting-ul este cel mai adesea folosit pentru a descrie ad-urile clasice precum și cele din rețeaua de display, care au la bază activitatea unui utilizator pe site-ul tău.
Remarketing-ul este de obicei termenul utilizat pentru descrierea procesului de „re-engaging” al clienților prin intermediul email-ului.
Cu alte cuvinte, retargeting-ul livrează reclame utilizatorilor care au vizitat în trecut site-ul și care nu au convertit prima oară. Remarketing-ul stabilește o cale de comunicare cu clienții existenți, prin email marketing. Cel puțin, aceasta este varianta tradițională în definirea celor două strategii. Acestea ar fi definițiile clasice ale celor tipuri de acțiune. În mod clar, există posibilitatea să auzi ca instrumentele de retargeting sunt menționate ca instrumente de remarketing.
Poți vedea că în Google Ads, funcționalitatea de remarketing este de fapt retargeting clasic. Acest lucru ar fi fost mai puțin confuz dacă s-ar fi numit „standard retargeting”. În orice caz, instrumentele de remarketing care se găsesc în Google includ funcționalități care îți permit să targetezi clienți existenți și să obții lead-uri noi utilizând liste de e-mail, ceea ce reprezintă o funcționalitate de remarketing.
Pe scurt, Google a decis să păstreze denumirea de remarketing colectiv pentru fiecare funcționalitate.
Cum funcționează remarketing-ul?
Principiul de bază al remarketing-ului este următorul:
- un utilizator îți vizitează website-ul;
- acestuia i se atribuie un un tracking code (cookie) care colectează date din sesiunea de browsing;
- aceste este targetat cu reclame, după ce părăsește website-ul;
Acest lucru îți permite să îi livrezi acestuia reclame bazate pe:
- paginile sau produsele pe care le-a vizitat;
- timpul petrecut în site;
- modul în care a interacționat cu site-ul;
Toate acestea ajută crearea unor reclame mai relevante.
Pentru a face acest lucru corect și eficient, trebuie să adaugi Tag-ul de Google Ads și codul de Google Analytics în site.
Odată ce codurile de remarketing sunt instalate corect, ești pregătit gata să targetezi utilizatorii cu reclame care au la bază date colectate din vizitele lor în site. Acest lucru deschide o lume plină de potențial cu privire la utilizatorii pe care îi poți targeta. De asemenea, tipul de mesaje pe care le poți folosi îi pot încuraja pe aceștia să devină din vizitatori clienți.
Moduri în care poți targeta campaniile de remarketing
- Bazate pe paginile de produs vizitate;
- Pe vizita unei pagini integrante din procesul de checkout;
- Omiterea unor anumite pagini (precum pagina de confirmare sau pagina de „thank you”);
- Durata timpului petrecut pe site;
- Numărul de pagini pe care le-a vizitat;
- Targetare demografică;
- Targetare geografică;
Poți utiliza aceste combinații dar și altele pentru a crea audiențe cât mai specifice pentru targetarea utilizatorilor în fiecare pas al „călătoriei” lor pe website.
Acestea includ de la vizitatori care interacționează pentru prima dată cu paginile tale, până la persoane care se uită la aceeași pagină de produs, dar încă nu s-au decis să finalizeze procesul de cumpărare.
Tot ce trebuie să faci este să îți dai seama de acțiunile utilizatorilor pe website, de informațiile pe care le poți afla din acestea dar mai ales despre intenția lor de cumpărare. Astfel, poți crea campanii care să le ofere acestora imboldul necesar de a cumpăra produsul sau serviciile tale.
Cât de eficient este remarketing-ul?
Datele care provin de la WordStream ne arată că reclamele de tip retargeting generează cu 76% mai multe click-uri decât campaniile normale de display. Alte studii pe baza acestui subiect indică faptul că vizitatorii care au vizitat un website și sunt expuși reclamelor de remarketing, vor converti în procent de peste 70%.
Cheia campaniilor de remarketing constă în relevanța reclamelor, bazate pe intențiile de cumpărare pe care le poți vizualiza în acțiunile realizate de vizitatorii site-ului tău. Cu opțiunea de targeting pe care o ai la dispoziție poți identifica audiențele care sunt mai înclinate spre finalizarea unei comenzi.
De exemplu, în cazul utilizatorilor care intră în site, stau câteva secunde, după care revin în Google, știm clar că nu există o intenție de cumpărare. Însă, vizitatorii care petrec o mare parte a timpului comparând produse similare arată intenții mai serioase de cumpărare.
Campaniile de remarketing îți permit să ajungi la audiențe specifice și să creezi reclame relevante pentru utilizatorii care au arătat interes pe website-ul tău.
Această relevanță îți oferă o șansă mai puternică în transformarea interesului în conversii și poți utiliza campanii de remarketing pentru a spori ROI-ul, urmărind click-uri pentru care ai plătit deja.
Care sunt costurile pentru remarketing?
Costul campaniilor de remarketing depinde de mai multe variabile. Dar, ca și regulă generală, acestea sunt strategiile cele mai eficiente din punct de vedere ale costurilor.
Aspectul esențial este să targetezi audiențe care deja au un interes puternic în oferta pe care le-o prezinți.
Datele din WordStream arată că CPC-urile pentru campaniile de remarketing costă:
- aproximativ 0.66 USD (0.50 euro), pentru rețeaua de display;
- aproximativ 1.23 USD (0.95 euro) pentru campaniile RLSA;
În ambele cazuri, acestea reprezintă jumătate din CPC-urile pe care le-ai obține în mod normal prin campanii derulate în rețelele de Search și Display.
Cum setezi o listă pentru remarketing?
Primul pas în setarea unei liste de remarketing este să te loghezi în contul de Google Ads, după care să accesezi „Tools&Settings”, din partea dreaptă sus a meniului de navigație.
În continuare, accesezi „Audience Manager” din partea de sus din stânga a celei de-a doua coloane, care apare în meniul drop-down.
Ca să creezi o nouă listă de audiență, dă click pe icoana albastră de „+” din partea de stânga sus din dashboard, în Audience Manager. Acolo o să îți apară 5 tipuri diferite de opțiuni de audiență din care poți să alegi:
- Vizitatori ai website-ului ( „Website visitors”)
- Utilizatori ai aplicației („App users”)
- Utilizatori YouTube („YouTube users”)
- Lista de clienți („Customer list”)
- Combinații preferențiale („Custom combination”)
Definirea audienței
Pentru campanii de Standard și Dynamic Remarketing, selectează „Website visitors” și definește audiența prin completarea formularului de mai jos:
În primul rând, denumește-ți audiența și definește acțiunile de pe website care sunt relevante pentru tine. De exemplu, poți crea liste pentru utilizatorii care au vizitat o pagină de produs dar nu ajuns niciodată în pagina de confirmare a comenzii – cu alte cuvinte nu au finalizat nicio comandă.
Ca să faci asta, în dreptul chenarului denumit „List members”, selectați „Visitors of a page who did not visit another page” (Utilizatori ai unei pagini care nu au vizitat altă pagină).
Odată cu acest lucru vei seta doi parametri legați de setări:
- unul în care poți menționa pagina pe care utilizatorii ar trebui să o viziteze;
- pagina care nu a fost vizitată;
În acest caz, vei defini pagina de produs pentru care să vrei să creezi campania în secțiunea „Visited page” și pentru cea a paginii de confirmare a comenzii în secțiunea „Unvisited page”.
Apoi, poți opta pentru completarea din timp a listei cu vizitatori din ultimele 30 de zile, care întrunesc criteriile pe care le cauți. Sau, poți începe pur și simplu cu o listă pe care să o completezi de la zero.
Alte tipuri de setări
În secțiunea „Membership duration” poți defini cât timp utilizatorii vor mai fi partea a listei de audiențe după ce completează acțiunea pe care ți-o dorești. Acest lucru determină perioada pentru care utilizatorii continua să îți vizualizeze reclamele.
Îți dorești ca ei să îți vizualizeze suficiente reclame pentru a-i tenta să cumpere de pe site, însă nu îți dorești să îi supra expui reclamelor tale.
Standard, secțiunea de „Membership duration” este setată pentru o durată de 30 de zile. De asemenea, poți folosi o perioada cuprinsă între 1 și 540 de zile.
Odată setată durata secțiunii „Membership” poți adăuga o descriere opțională de audiență. Aceasta te va ajuta să îți organizezi listele diferit. Apoi, tot ce trebuie să faci este să dai click pe butonul de „Create Audience”.
Din acest moment ești pregătit să configurezi campanii relevante de remarketing.
Ovidiu Selejan
Postări similare
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Caută
Ultimele postări
Categorii
- 10 idei (3)
- Automation (3)
- Facebook Ads (37)
- Google Ads (36)
- Instagram (5)
- SEO (29)
- Strategie On-line (97)
- Website (7)
Stay connected