Actualizat la: martie 3, 2024

Pentru majoritatea covârșitoare a brandurilor care își fac promovare în mediul online, canalele principale de marketing digital în jurul cărora își concentrează în mare măsură eforturile de marketing sunt:

Există și alte arii digitale care pot genera conversii, care însă nu sunt luate în considerare, în principal din cauza constrângerilor bugetare sau a altor factori limitativi (know-how, lipsa experienței etc.). Dacă analizăm în detaliu orizontul de opțiuni disponibile, avem la dispoziție o serie de canale de marketing digital subapreciate, care vă pot aduce conversii la costuri decente și ar trebui să fie luate în considerare. În articolul de astăzi o să încerc să prezint principalele zone care ar merita analizate și exploatate, cu scopul de a vă crește prezența online.

Ai nevoie de o strategie de marketing? Click aici!

Microsoft Ads (Bing Ads)

Motorul de căutare Bing (care include Bing search, Yahoo search și AOL search) este de multe ori neglijat, în principal din cauza faptului că toate afacerile își concentrează eforturile de PPC spre Google, care domină în mod clar piața de search.

Este de considerat faptul că în 2021 Bing avea o cotă de piață de doar 2.47%, care însă a crescut la 8.23% în 2023. Așadar, vorbim de o triplare a numărul de utilizatori în doar trei ani. Acest trend de creștere, care din punctul meu de vedere ca continua, se datorează în principal lansării Chat-GPT la finalul anului trecut.

În ceea ce privește piața din România, nu există un procent clar al numărului de utilizatori ai motorului de căutare Bing, însă cred că o estimare realistă ar fi undeva la 5%, ceea ce reprezintă 1 milion de posibili utilizatori…o cifră deloc de neglijat. Da, este o diferență mare față de Google, însă tocmai din acest motiv Bing este o platformă în care concurența nu este atât de mare. Studiile arată că vorbim de o concurență cu până la 36% mai mică, ceea ce poate duce la CPC-uri mai mici în medie.

Microsoft Ads statistici

Tehnic, configurarea campaniilor Microsoft Ads funcționează în mod similar cu cele din Google Ads. Mai mult, puteți exploata funcția de import al campaniilor între cele două platforme. Așadar, alocarea unui buget de testare pentru Bing Ads s-ar putea să vă aducă surprize plăcute.

Reddit

Pe cât de populară și captivantă este platforma Reddit, pe atât de mult este ignorată ca și canal de marketing. Reddit are aproximativ 55 de milioane de utilizatori activi zilnic și se pare că va crește cu aproximativ 25% până în 2025. Platforma nu are un nivel de reach impresionant în comparație cu giganții Facebook și Instagram,  însă compensează din plin cu implicarea socială a utilizatorilor. 82% din persoanele care fac parte din Gen Z (născute după 1995) au încredere în opiniile pe care le citesc pe Reddit legate de produse și servicii noi.

La fel ca și în cazul Bing, concurența limitată de pe această platformă are ca beneficii CPM-uri și CPC-uri semnificativ mai reduse în comparație cu Facebook, Instagram și Google.

Mai mult, puteți targeta super granular nișele de interes prin intermediul subredditurilor, ceea ce este ideal pentru brandurile care depun eforturi semnificative de a-și segmenta publicul țintă. Este de remarcat faptul că Reddit are 2,8 milioane de subreddituri, dintre care 130.000 sunt considerate comunități active.

Statistici Reddit

Având în vedere eforturile continue ale Reddit de a-și extinde capabilitățile tehnice pentru a se alinia la tendințele actuale în materie de promovare online, consider că acest canal merită explorat în acest sens.

SMS marketing

Trebuie să avem în vedere faptul că 97% dintre români utilizează un smartphone, ceea ce înseamnă mai mult de 18 milioane de persoane.

Acest număr ar trebuie să fie unul foarte convingător pentru majoritatea antreprenorilor pentru a utiliza marketingul prin SMS ca parte integrantă a strategiei lor de marketing. Cu toate acestea, numărul celor care utilizează acest canal de marketing în România este unul destul de mic. Într-adevăr, acest lucru se poate datora faptului că de multe ori nu există un acord explicit oferit de client pentru a i se folosi în viitor datele de contact (numărul de telefon) cu scopul de a primi mesaje de marketing. Da, abordarea prin SMS presupune un efort suplimentar în etica abordării viitoare a actualilor clienți, însă beneficiile pot fi foarte mari. Din punctul meu de vedere normele GPDR sunt extrem de binevenite și vă sugerez cu tărie să urmați.

SMS marketing

Revenind, studiile conduse în Statele Unite arată că marketingul prin SMS poate genera rate de conversii mai ridicate decât marketingul prin e-mail și este, fără îndoială, viitorul marketingului orientat spre retenția clientului. La nivel de cifre, studiul de mai sus indică faptul că 55% din antreprenorii din USA au folosit marketingul prin SMS în 2022, o creștere cu 27% comparativ cu 2021, când doar 42% dintre antreprenori au folosit acest canal de marketing.

Această formă de publicitate este foarte eficientă din punct de vedere al costurilor și are potențialul de genera cel mai mare ROI în comparație cu alte canale. Conform aceluiași studiu, rata de click în SMS marketing este cuprinsă între 20% și 35% în medie, în timp ce media CTR-ul în cazul campaniilor de email marketing este sub 3%, după cum am arătat și eu într-un studiu de caz prezentat pe blog.

Așadar, consider că acest canal de expunere este unul care reprezintă o oportunitate reală pe care brandurile o pot exploata pentru a își fideliza clienții și a transforma lead-urile deschise în conversii.

Pinterest

Cu un număr estimat de 445 de milioane de utilizatori lunari care caută în mod activ să cumpere sau să descopere produse noi, probabilitatea de engagement cu ad-urile este mai ridicată în comparație cu alte platforme.

În medie, Pinterest estimează că reclamele de pe platforma lor generează un ROI de 2 ori mai mare, cu un cost pe conversie de 2,3 ori mai mic, în comparație cu alte platforme sociale. Utilizatorii Pinterest urmăresc, în medie, aproximativ 1 miliard de  video-uri pe zi.

Statistici Pinterest

Dacă aveți content vizual relevant pentru această platformă, consider că este un canal de promovare care merită explorat.

Creatorii de conținut

Având în vedere că social media domină spațiul de marketing și influențează comportamentul consumatorilor, este extrem de important să aveți în vedere o strategie de conținut bine pusă la punct, în care să includeți colaborările cu creatorii de conținut.

Acesta este un model de expunere relativ nou care încă nu a prins tracțiune. Se estimează că sub 50% dintre magazinele online colaborează cu creatori de conținut sau influenceri în mod regulat, ca parte a strategiei lor de marketing.

Creatorii de conținut reușesc să câștige încrederea utilizatorilor mai ușor decât brandurile în sine, deoarece vor încerca tot timpul să rămână autentici față de ei înșiși și față de urmăritorii  lor.

Statisticile ne indică faptul că 61% dintre utilizatori sunt mai predispuși să recomande un brand despre care au auzit de la un prieten, membru al familiei sau influencer. În antiteză, doar 38% dintre utilizatori au încredere într-un brand cu care au interacționat doar pe o platformă de socializare.

Percepția generală este că acest tip de colaborare presupune investiții mari iar procesul este unul dificil, fapt pentru care mulți antreprenori evită acest canal de promovare. Sugestia mea este să vă concentrați pe construirea unei rețele de micro-influencer (mai puțin de 5.000 de urmăritori) sau să lucrați cu influneceri care acceptă colaborarea în schimbul unui shoutout sau a unor produse gratuite.

Concluzii | canale de marketing digital subapreciate

În concluzie, există canale de marketing digital subapreciate care pot genera conversii semnificative la costuri reduse. Motorul de căutare Bing, cu o cotă de piață în creștere, oferă o alternativă competitivă la Google, în timp ce Reddit poate fi un canal eficient pentru targetarea granulară a nișelor de interes. Marketingul prin SMS, deși mai puțin folosit în România, arată o eficiență ridicată în Statele Unite, cu rate de conversie considerabil mai mari decât marketingul prin e-mail. Pinterest, o platformă dedicată conținutului vizual, poate genera un ROI dublu față de alte platforme sociale. În cele din urmă, colaborarea cu creatorii de conținut sau influencerii, în special cei micro și nano, este o strategie în creștere care merită explorată. Toate aceste canale oferă oportunități pentru companii de a-și crește prezența online și a atinge audiențe noi.

Nu te-ai putut abona. Vă rugăm să încercați din nou.
Te-ai abonat cu succes.