Actualizat la: martie 17, 2024

Cum funcționează ad-urile personalizate? Pentru putea livra ad-uri personalizate este vital să existe anumite informații despre tine care să fie deținute de companiile care au acest model de business, cum ar fi Google și Facebook.

Haideți să plecăm de la următorul exemplu: să presupunem că intri pe Google și cauți căști audio. Vizitezi anumite site-uri care îți prezintă diverse modele, intervale de preț, caracteristici tehnice diferențiatoare (cu fir, fără fir, in-ear, etc.) despre fiecare produs. Ulterior vei remarca că în momentul în care intri pe Facebook, îți vor fi livrate ad-uri cu căști audio.

Vrei un audit gratuit al campaniilor Google sau Facebook? Click aici!

Aceste reclame ar putea apărea instantaneu sau într-un interval de timp rezonabil de scurt – o zi sau două. Însă, veți ajunge să le vedeți!

Ipoteza ad-urile personalizate

Cred că v-ați întrebat de  multe ori cum este posibil acest lucru? Ne spionează Facebook? Într-un fel, da…însă lucrurile sunt puțin mai nuanțate.

Să începem prin a detalia cei patru vectori principali de date care fac acest lucru posibil.

Cel mai important ingredient de care au nevoie companiile pentru a crea ad-uri personalizate sunt informațiile despre noi, utilizatorii. Există patru tipuri principale de date care oferă o perspectivă excelentă asupra preferințelor fiecăruia dintre noi și care ajută la crearea ad-urilor personalizate.

Datele clickstream

Un flux de click (clickstream) este drumul pe care îl parcurge un utilizator în mediul  online. De obicei, acest tip de date se concentrează pe un singur site web și indică calea utilizatorului de la căutare la cumpărare.

Din perspectiva motoarelor de căutare este important dacă un utilizator a:

  • efectuat o căutare după un singur termen sau după mai mulți termeni
  • dat click pe un termen
  • revenit la căutare după această acțiune

Clickstream-ul este legat de acțiunile întreprinse de un singur utilizator într-o singură sesiune de navigare. Aceasta înseamnă identificarea zonei în care a fost efectuată o căutare, un click sau o achiziție, într-o singură sesiune.

Un exemplu de date clickstream – înregistrarea paginilor web pe care le-ați vizitat folosind un anumit browser. Mai jos puteți vedea o parte din istoricul meu de navigare din Google Chrome.

istoric navigare Chrome

Referința la clickstream în  ad-urile personalizate se referă la înregistrarea paginilor web pe care le-ați vizitat. Aceste date sunt colectate prin utilizarea de cookies.

După cum știți deja, cookie-urile sunt fișiere text trimise de un site web către computerul vostru prin care acesta să vă poată urmări traseul de navigare în paginile site-ului.

Datele de căutare (search data)

Al doilea tip de date care este exploatat maximal pentru ad-urile personalizate sunt datele de căutare (search data). Google este principalul motor de căutare folosit la nivel global, cu un număr de peste 2.65 miliarde utilizatori și o cotă de piață de 63.5%, urmat de Safari, cu o cotă de piață de 19.37%, conform datelor prezentate aici.

date searchSpecific, piața de search este dominată de Google, care deține un market share de 91.9%.

Cum se exploatează datele de căutare?

Motoarele de căutare analizează în mod continuu termenii de căutare și obiceiurile utilizatorilor cu scopul de a plasa ad-uri direcționate, în tandem cu rezultatele organice.

Această distribuție a rezultatelor le permite companiilor să liciteze pentru o poziție mai cât aproape de partea de sus a paginii în rezultatele căutării, pentru anumite cuvinte cheie.

Datele de achiziție și datele de profil (purchase data și profile data)

Două tipuri valoroase de date sunt datele de achiziție și datele de profil. Datele despre achiziții sunt utilizate în principal de companii precum Emag sau Amazon, care de obicei ne recomandă produse noi similare cu achizițiile pe care le-am făcut în trecut. Acest lucru se datorează faptului că magazinele online folosesc atât cookie-uri cât și datele de înregistrare a utilizatorilor pentru a ține evidența achizițiilor și a add to cart-urilor, pentru a personaliza experiența de cumpărare.

Datele de profil sunt de obicei colectate atunci când vă creați un profil pe o platformă de socializare (Facebook, Instagram, etc.).

În ​​calitate de utilizator furnizați adesea în mod voluntar date cruciale, cum ar fi vârsta, interesele, filmele preferate și o multitudine de alte date care oferă companiilor o descriere granulară a preferințelor voastre.

Adresa IP

Direcționarea IP (IP Targeting) este una dintre tehnicile de marketing cele mai precise pentru a targeta o audiență dintr-o anumita locație geografică.

Folosind direcționarea IP se pot livra ad-uri exclusiv persoanelor dintr-o anumită locație, crescând probabilitatea de a genera conversii.

Să presupunem că o anumită editură, în cadrul campaniei sale de marketing online, încearcă să targeteze populația de studenți. Direcționarea ad-urilor spre adrese IP asociate cu WiFi la nivel de universitate este o modalitate de a face acest lucru.

De aceea, în anumite campanii suntem vizați direct deoarece conexiunea noastră la internet se realizează printr-un anumit subset de adrese IP care este folosit în cadrul unei campanii de marketing online.

Concluzii

Am încercat să reduc explicațiile tehnice la un nivel minim, deoarece mi se pare mai relevantă expunerea multitudinii de date care pot fi folosite pentru a direcționa ad-uri personalizate spre anumite categorii de utilizatori.

Nu te-ai putut abona. Vă rugăm să încercați din nou.
Te-ai abonat cu succes.