Actualizat la: octombrie 27, 2023
Strategia SEO pentru afacerile la început de drum
Strategia SEO este una din provocările cu care se confruntă multe din afacerile mici atunci când își construiesc strategia online. În general, acestea au resurse financiare limitate și un brand care încă nu e poziționat solid în piață.
Unul dintre cele mai bune moduri prin care micile afaceri pot deveni relevante este generarea de trafic organic. Potrivit acestui raport, 51% din traficul web și 40% din veniturile totale ale afacerilor sunt generate ca urmare a căutării organice.
Pentru a performa în zona aceasta este nevoie de o înțelegere a conceptului integrat care stă la baza creșterii organice. Din discuțiile cu diverși antreprenori, se pare că aceasta este, pe bună dreptate, o adevărată provocare pentru mulți dintre ei.
În următoarele rânduri voi încerca să explic, pe scurt, ce este strategia SEO. De asemenea, voi oferi și câteva exemple simple pe care le poți utiliza pentru a poziționa cât mai bine afacerea ta în mediul online, cu costuri minime.
Cum afectează strategia SEO poziționarea în căutări?
Înainte de a înțelege cum să îți optimizezi site-ul pentru a te poziționa cât mai sus în căutări, este important să înțelegeți ce este strategia SEO și cum funcționează. SEO, sau optimizarea pentru motoarele de căutare, este principala strategie pe care specialiștii o folosesc pentru a face cât mai vizibile paginile web pentru motoarele de căutare, în special Google. Paginile cu o strategie bine pusă la punct vor apărea în poziții relevante (prima pagină) în rezultatele motoarelor de căutare (SERP).
Motoarele de căutare își actualizează constant algoritmii de clasare (ranking), în încercarea de a oferi utilizatorului cel mai relevant conținut.
În 2018, au existat cel puțin 15 modificări ale algoritmului de indexare Google. Unele dintre aceste modificări au fost minore, însă altele au avut un impact major asupra clasificării și cuvintelor cheie. De exemplu, o actualizare din martie 2019 a provocat o scădere semnificativă a traficului organic pentru mai multe site-uri de renume de peste ocean, inclusiv New York Times.
De ce este importantă poziția în cadrul rezultatelor căutărilor?
Scopul fiecărei afaceri este de a se afișa pe prima pagină în rezultatele motoarelor de căutare. În mod uzual, majoritatea oamenilor vor acorda atenție doar rezultatelor afișate pe prima pagină. Ei fie vor da click pe unul din aceste rezultate fie vor iniția o nouă căutare. Doar 25% dintre utilizatori vor accesa rezultatele de pe paginile doi, trei, etc.
De fapt, rata de click pe rezultatele afișate de Google pe prima pagină scade exponențial odată cu poziționarea. Linkurile care apar în prima poziție au o rată de click de 31%. Procentul scade la 10% pentru link-urile din a treia poziție și se apropie de 2% pentru cele din partea de jos a primei pagini.
Tocmai de aceea, unele companii vor folosi și campanii Google Ads, pentru a compensa eventualele neajunsuri legate de poziționarea organică.
Este o strategie pe care și eu o propun firmelor aflate la început de drum, deoarece rezultatele organice au nevoie de timp pentru a își produce efectele. Acestea fiind spuse, să trecem la subiectul acestui articol.
Care sunt cei cinci pași pentru îmbunătățirea poziționării organice?
Din fericire pentru proprietarii afacerilor mic și mijlocii care au buget limitat, există soluții pe care le pot aplica cu succes. Iată cinci pași simpli pe care îi poți aplica pentru a îmbunătăți strategia SEO a afacerii tale.
1. Cuvintele cheie și importanța acestora în strategia SEO
În anii de început, algoritmii erau configurați să depisteze doar anumite cuvinte cheie, fără a da importanță contextului. Pe cale de consecință, strategia aplicată de majoritatea persoanelor care își doreau o poziție bună în căutări era să inunde conținutul din paginile unui website cu cuvintele cheie relevante. Această strategie a dus la apariția unor texte dificil de citit, irelevante și cu beneficiu extrem de redus pentru utilizator.
Astăzi, Google penalizează automat paginile care includ prea multe cuvinte cheie. În mod ideal, conținutul pe care îl creezi ar trebui să aibă o densitate de cuvinte cheie între 2 și 5%, ceea ce înseamnă o utilizare de cel mult cinci ori la fiecare 100 de cuvinte.
Dacă folosești modulul Yoast din WordPress, vei fi avertizat automat despre distribuția cuvintelor cheie în cadrul textului precum și de frecvența acestora.
Filozofia din spatele acestei decizii este una argumentată: motoarele de căutare se concentrează pe intenția utilizatorului, așadar vor returna la rezultate site-urile web al căror conținut este corelat cel mai bine scopului căutării.
De exemplu, dacă vei căuta „cele mai bune restaurante din Cluj”, vei obține în rezultate anumite restaurante, precum și articole care clasifică restaurantele locale după diferite criterii.
Concluzia: ca parte din strategia SEO trebuie să vă concentrați pe crearea de conținut de calitate care să ofere informații relevante, pe care utilizatorii care vă vizitează pagina se așteaptă să le vadă.
2. Creați un profil Google My Business
În ultimii doi ani, numărul de căutări online folosind termenul „lângă mine” a crescut cu aproape 900%. Dacă vă folosiți de prezența online a afacerii pentru a conduce oamenii către locația fizică, este imperativ să configurați un profil Google My Business (Compania mea Google).
Procesul este gratuit și durează doar câteva minute. Beneficiile sunt majore, deoarece oferă autoritate afacerii precum și informații utile celor care sunt interesați de afacerea ta.
Ce ar trebui să incluzi în acest profil:
- numele companiei;
- adresa;
- numărul de telefon;
- orarul;
- câteva poze relevante;
Cel mai bun lucru despre crearea unui profil Google My Business este că nu este necesar să fii un expert pentru a îl crea. Trebuie doar să știi informațiile companiei și să urmezi instrucțiunile oferite de platformă.
3. Încurajează clienții să lase recenzii (reviews)
Probabil că ești deja conștienți de puterea recenziilor pozitive pentru orice afacere. 86% dintre consumatori citesc recenziile altor persoane înainte de a deveni ei înșiși clienți. Mai important decât atât, aceste recenzii influențează și performanța SEO.
Potrivit Moz, Google consideră recenziile clienților drept unul dintre principalii factori ai săi în determinarea pozițiilor de clasare a căutărilor. Recenziile sunt evaluate cu o pondere de 15% în rezultatele căutărilor pentru afacerile locale, cum ar fi exemplul de mai jos.
După cum se vede, primele trei rezultate de sub hartă în acest termen de căutare, includ scoruri de recenzie. Aceste recenzii trimit un semnal pozitiv către Google, care marchează respectiva companie ca fiind una de încredere și care oferă o experiență bună pentru clienți.
Deși e de preferat ca toate recenziile să fie pozitive, o recenzie negativă nu va afecta poziționarea organică, atât timp cât îi răspunzi în timp util.
4. Creați backlink-uri
Link building-ul este un factor major al strategiei SEO. Această componentă este una în care marile companii investesc multe resurse financiare. Însă, fără a investi prea mulți bani în această direcție, poți încerca anumite strategii pe cont propriu.
Poate dura un timp, însă primul pas ar fi să contactezi anumite companii care ar fi relevante pentru afacerea ta, în ideea de a posta link-uri spre website-ul tău.
Cu cât autoritatea domeniului pe care se postează un link spre pagina voastră este mai mare, cu atât această legătura de back-link este mai valoroasă pentru algoritmii Google.
De exemplu, dacă afacerea ta este un restaurant din Cluj, ai putea să te adresezi unui ziar local, în ideea de a include un link despre afacerea ta într-un articol despre cele mai bune locuri pentru a lua masa cu prietenii.
În principiu, un site nou pornește de la scorul de 1, care ulterior va crește odată cu numărul de vizite. Poți sa afli autoritatea domeniului tău accesând acest link. Mai multe detalii despre cum se poate crește autoritatea unui domeniu într-un alt articol.
5. Combină email marketingul cu SEO
E-mailurile nu vor ajuta, per se, la îmbunătățirea poziției organice. Cu toate acestea, ar putea trimite semnale pozitive motoarelor de căutare.
Impactul imediat va fi traficul suplimentar către site, care indică motoarele de căutare că paginile site-ului sunt active și căutate. Dacă oamenii petrec timp pe site, fără să îl părăsească imediat, vă vor îmbunătăți și ratele de respingere (bounce rate). În cele din urmă, cu cât mai mulți vizitatori o să ai în site, cu atât algoritmii Google vor interpreta că aceștia au încredere în conținutul din paginile site-ului tău. De ce? Pentru că le oferă informații relevante despre subiecte specifice.
Nu uita: obiectivul strategiei SEO este de a determina oamenii să îți descopere site-ul și să interacționeze cu elementele din el.
Concluzii
De obicei, micile afaceri nu au fondurile necesare să concureze împotriva companiilor mari. Din cauza acestui lucru, resursele pentru campanii avansate de marketing digital și metode plătite de achiziție sunt limitate. Cea mai bună modalitate pentru întreprinderile mici de a își creste prezența on-line este o strategie SEO puternică.
Pentru a-și optimiza cel mai bine site-urile web pentru motoarele de căutare, întreprinderile mici trebuie să se axeze pe cele mai bune practici:
- Crearea de conținut excelent, care aduce valoare utilizatorului
- Actualizarea profilului Google My Business cu informații de bază precum numele companiei, adresa numărul de telefon și orarul de funcționare;
- Încurajarea utilizatorilor să lase recenzii sau evaluări despre afacere pe Google, Facebook și alte surse online;
- Construirea unei campanii de e-mail care vizează îmbunătățirea implicării utilizatorului față de site-ul web;
Toate aceste rezultate le poți urmări în Google Analytics. În medie va dura 6-8 luni pentru a observa un impact al acestei strategii, însă, dacă vei urma acești pași, traficul și veniturile totale vor începe să crească.
Dacă dorești sfaturi personalizate despre afacerea ta, nu ezita să mă contactezi. Împreună cu echipa mea îți vom oferi cele mai bune soluții.
Ovidiu Selejan
Postări similare
6 Comments
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Caută
Ultimele postări
Categorii
- Automation (6)
- Facebook Ads (41)
- Google Ads (43)
- Instagram (8)
- Recenzii cărţi (4)
- SEO (41)
- Strategie On-line (120)
- Website (13)
[…] 10 rezultate ale Google pentru cuvintele cheie vizate, nu vei avea accesări. Așa cum am arătat aici, 75% dintre utilizatori nu ajung niciodată pe pagina a două a căutărilor. Ce ne spune acest […]
[…] La final, voi veni cu o proiecție a strategiei publicitare, pe care o prezint clientului. În acest cost includ absolut tot, pentru o perioadă de 6 luni (bugetul de promovare recomandat, costul de mentenanță al campaniilor, etc). Reacția imediată a clienților este de obicei una pozitivă. Proiecția clară asupra modului de lucru al echipei și a planului desfășurat le oferă acestora o anumită siguranță. Nu uitați, dacă sunteți la început de drum aveți nevoie o strategie generală a costurilor. […]
[…] de importante sunt review-urile Google pentru strategia SEO? Se pare că odată cu maturizarea pieței de digital din România am ajuns la un punct în care […]
[…] antiteză cu exemplul de mai sus, articole care adresează subiecte precum strategia SEO pentru afacerile la început de drum sau cum să îți începi propria afacere în mediul online pot să aibă o relevanță, cu mici […]
[…] uitați! O strategie SEO de calitate înseamnă concentrarea pe o serie de aspecte care trebuie să îi ofere utilizatorului o […]
[…] Totul se rezumă la planificare. Trebuie să începi dintr-un punct, iar acesta este planul în sine. Utilizați lista de mai jos pentru a vă asigura că strategia voastră pe termen lung include toate elementele esențiale SEO. […]