Actualizat la: ianuarie 31, 2023

10 funcționalități Facebook Ads în 2021

Care sunt cele mai utile 10 funcționalități Facebook Ads în 2021? În momentul în care vizați derularea unor campanii de marketing pe rețelele de socializare, Facebook este opțiunea principală, datorită acoperirii sale masive.

Platforma are peste două miliarde de utilizatori în întreaga lume. Așadar, un procent mare dintre aceștia ar putea să facă parte din publicul vostru țintă. De asemenea, Facebook are o multitudine de funcționalități concepute pentru a vă ajuta să vă optimizați campania de ad-uri. Însă, trebuie să fiți conștient de ele pentru a le maximiza întregul potențial.

Așadar, pentru a maximiza ROAS-ul campaniilor, utilizați cu încredere următoarele strategii:

1. Păstrarea întregului conținut creat

Este recomandat să creați diferite versiuni de conținut pentru ad-uri. Acest lucru va facilita  schimbarea campaniilor în mod dinamic, dacă strategia o cere. Chiar dacă aveți impresia că textul ad-ului este perfect nu știți niciodată cum va reacționa publicul țintă. De asemenea, este recomandat ca atunci când creați un anunț text cu un titlu care știți că va avea priză la public, să scrieți versiuni diferite ale acestuia. Puteți profita de caracteristica Dynamic Creative a Facebook, care vă permite să introduceți maxim cinci titluri în anunț, inclusiv imagini.

2. Utilizați Facebook Canvas pentru a crea conținut mai captivant

Ad-urile Canvas permit utilizatorilor să interacționeze cu ad-ul direct de pe mobil, fără a fi direcționați către o aplicație terță. Canvas este conceput exclusiv pentru mobil, ceea ce este un  lucru foarte bun, deoarece aproximativ 7 din 10 persoane folosesc telefoane mobile pentru a accesa internetul. Folosind această funcție Facebook, puteți genera conținut care vă poate pune în valoare atât brandul cât și produsele. Curba de învățare pentru Canvas este relativ redusă, așa că puteți începe să creați ad-uri interactiv relativ rapid.

3. Investiți în ad-uri video

În principiu, ad-urile video generează performanțe mai bune în comparație cu ad-urile text sau cu imaginile statice. Un dezavantaj al acestei abordări este partea de costuri. De exemplu, vă puteți aștepta să cheltuiți între 500€ și 1000€  pentru un rezultat semi-profesional. Din fericire, tehnologia permite organizațiilor mici să își producă conținutul folosind smartphone-urile precum și programe de editare care nu necesită investiții, cum ar fi Adobe Spark. Nu vă descurajați dacă primele voastre încercări nu generează engagement. Gândiți-vă la asta ca la colectare de informații. Videoclipurile voastre de succes vor viza acei utilizatori care au vizualizat peste 10 secunde din ad.

4. Utilizați campanii Lead Ads

Campaniile Lead Ads permit potențialilor clienți să interacționeze direct în platformă cu ad-urile care le-au trezit un interes. Publicul țintă nu trebuie să parcurgă pași suplimentari pentru a obține informații relevante despre ceea ce îl interesează. De asemenea, puteți colecta date despre persoanele interesate fără a avea un landing page. Totul se desfășoară „in app”. Facebook susține că acest tip de campanii pot reduce costul per-like de până la patru ori.

5. Ad-uri de tip Post-Engagement

Post Engagement se referă la numărul de interacțiuni pe care le au urmăritorii voștri cu ad-urile. Acțiunile includ: like, click pe link, share, comment, deschiderea conținutului, etc. Problema care apare aici este lipsa unei strategii de management al acestor campanii. În multe cazuri, la finalul campaniei, nu se reușește convertirea publicului din interesat în client.

6. Targetarea corectă

Targetarea ad-urilor vă permite să găsiți persoane interesate de mesajul vostru. Algoritmii Facebook sunt deja optimizați în această direcție, însă îi puteți ghida și mai precis, pentru a viza potențiali clienți și a livra un ad specific. De exemplu, dacă ad-ul vizează un public extins (broad), acoperirea poate fi una mare, însă acest lucru nu se traduce neapărat în vânzări. Dar dacă ad-ul va fi livrat femeilor de peste 35 de ani, căsătorite și care au ca interes lectura, reduceți obiectivul la un număr de utilizatori mult mai predispuși să interacționeze cu acesta.

7. Audiențe lookalike (LLA)

Este una dintre cele mai utile funcțiuni, care îți va permite să atingi un public țintă asemănător bazei de clienți existente. Algoritmii vor identifica trăsăturile comune și alte calități ale potențialilor clienți și ulterior va redirecționa ad-ul către aceștia. Din experiența proprie pot să vă confirm că este una dintre strategiile care aduc rezultate consistente.

Chiar dacă Facebook recomandă ca listele pe baza cărora se construiesc audientele lookalike să aibă între 20.000 și 30.000 de oameni, aceste valori sunt destul de ridicate pentru piața din România. Am testat această strategie cu liste de doar 100 de mailuri, dar și de peste 6000. Ambele aduc rezultate, însă în mod evident, cu cât numărul este mai mic, cu atât rezultatele vor fi mai modeste.

Nu omiteți faptul că listele trebuie pregătite după un specific anume, pe care îl puteți găsi aici.

LLA Facebook Tabel

Un alt aspect relevant este cel legat de valoare comenzilor. Dacă doriți să targetati prin lookalike doar persoanele care au avut comenzi de peste o anumită valoare, adăugați câmpul „Value” în fișierul CSV.

8. Asigurați-vă că ad-urile au o frecvență scăzută

Frecvența se referă la numărul expuneri pe care publicul țintă potențial le are cu un ad. În mod ideal, frecvența nu trebuie să fie mai mare de 3, pentru a preveni saturația.

Frequency campanii FacebookDacă publicul țintă nu a interacționat cu ad-ul după trei expuneri, probabilitatea ca acesta să o facă după a patra sau a cincea oară este redusă, cu anumite excepții. De exemplu, dacă vindeți servicii sau produse extrem de scumpe, în mod evident timpul alocat de un potențial client pentru a lua o decizie va fi mult mai mare.

9. Obiectivele campaniilor de marketing digital trebuie aliniate cu cele ale afacerii

Când configurați inițial un ad, va trebui să introduceți obiectivul pe care doriți să îl atingeți. Doriți să consolidați brand-ul sau să generați lead-uri? Ați fi mai interesat să obțineți mai multe interacțiuni, trafic crescut spre site sau să vă sporiți vânzările? În funcție de acest obiectiv, algoritmii se vor optimiza în consecință. Așadar, dacă aveți un magazin online, sugestia mea este să optați pentru „Purchase” și nu pentru campanii de trafic. Acestea din urmă vor aduce oameni pe site, însă e puțin probabil ca aceștia să genereze conversii.

10. Audience Insights

Această funcție vă oferă detalii despre publicul vostru. În principiu, există două tipuri de utilizatori pe Facebook – segmentul de public general și utilizatorii conectați la pagina voastră. Folosind Insights, puteți urmări comportamentul online, linkurile pe care au dat clic, videoclipurile pe care le-au vizionat sau paginile pe care le-au apreciat (like). Veți avea o perspectivă asupra stilului lor de viață și chiar a locației acestora. Cantitatea de informații pe care o puteți colecta folosind acest instrument este extrem de relevantă pentru crearea unui ad care poate avea o rată de conversie ridicată.

Concluzii

Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le puteți face atunci când derulați campanii Facebook. Sper ca această listă de 10 funcționalități Facebook Ads în 2021 să vă fie de ajutor.